Dorinţa noastră este să fiţi pe deplin mulţumiţi atunci când cumpăraţi produse de pe edituraecou.ro.
Editura Ecou Transilvan va respecta prevederile Ordonanței de urgență nr 34/4.06.2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță, ceea ce conferă cumpărătorului (numai în condiţiile actului normativ menţionat) dreptul ca în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea tuturor produselor cumpărate, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv, să returneze produsele cumpărate.
Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, la tarifele practicate de agentul livrator în perioada efectuării expediției, în ambalajul original şi doar dacă acestea nu au suferit deteriorări, urmând să primească în termen de 30 de zile de la denunţarea unilaterală formulată în scris (document semnat de cumpărător şi transmis electronic sau prin poştă cu confirmare de primire) contravaloarea comenzii. Rambursarea poate fi amânată până la momentul primirii produselor returnate sau până la recepționarea unei dovezi conform căreia produsele au fost expediate. Editura Ecou Transilvan are dreptul ca atunci când consideră că acţiunile clientului au fost cu rea-voinţă să solicite acestuia daune interese, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
De asemenea, Editura Ecou Transilvan îşi rezervă dreptul de a refuza ulterior onorarea altor comenzi ale clientului.
Adresa de returnare a produselor este: Str. Horea Nr. 60, Apartament Nr.4, Cluj-Napoca, Cod 400275, Telefon 0364/730441 pentru retururile efectuate atât prin Poşta Română, cât și pentru retururile prin curier rapid.