Cartea aceasta nu are pretenția unui studiu etnologic, etnografic, antropologic sau a unei altfel de încadrări de sorginte științifică, care ar putea impune textului o anumită rigoare conceptuală și funcțională la nivelul limbajului sau al metodologiei asumate. Conținutul, mesajul, complexitatea semnficațiilor decantate în această carte-album nu sunt dintr-un domeniu de cunoaștere specializat, ci mai degrabă din domeniul uimirii, tulburării și al căutării... unui Sens... în lumea în care trăim... sau, cum ar zice oșanul, o tropotim... De aceea, ideea scrierii ei s-a născut din dorința simplă de a împărtăși bucuria firească, copilărească poate, a participării la o tradiție unică din Țara Oașului – împletitul miresei, un obicei mai puțin oferit privitorilor, dar dăruit tainic celor care au vederea întoarsă spre înlăuntru...
Dorim ca apariția acestei cărți să fie un îndemn la o călătorie în satele Oașului, în zile de sărbătoare sau nu, în momente esențiale, dar și în cele mai banale și neprevăzute întâmplări ale cotidianului, acolo, în fireasca pulsație a celor care țin de tradiția Vie, uneori contradictorie... în ciuda tuturor schimbărilor generate de contactul cu străinătatea...
Poate chipurile bătrânilor care au mai rămas așteptând reîntoarcerea fiilor, fiicelor și nepoților, sunt mai expresive ca oricând, deoarece adună dincolo de întristarea nostalgică a zâmbetului lor, deopotrivă trecut-prezent și viitor...
...iar în lacrimile tinerelor mirese, ţeava de suflet care ţuruie, ţâpureşte alinând dorurile şi gândurile...
Mihaela GRIGOREAN – Un periplu al Frumuseţii în Ţara Oaşului
Am asistat azi la un adevărat evenimet editorial, lansarea unei cărţi de o frumuseţe tulburătoare, rod al unei cercetări temeinice asupra unui ritual din spectacolul nunţii în Ţara Oaşului: Împletitul miresei. Este un ritual din nunta tradiţională oşenească, care vine din vechimi nebănuite şi-şi păstrează şi azi, în vremurile moderne, aura de fascinaţie şi frumuseţe. Doar că modernitatea încarcă faptele şi fenomenele existenţiale şi le îmbogăţesc cu semnificaţii noi şi adâncimi nebănuite relevând nu numai devenirea istorică a obiceiului până în actualitate, ci lămurindu-i şi luminându-i reflexele şi profunzimile simbolice, reflectarea acestora în conştiinţa colectivităţii.
De-a lungul existenţei pământene, fiinţa umană îşi caută echilibrul şi încearcă să se armonizeze cu ritmul Universului. Toate gândurile şi aspiraţiile sale îl determină să-şi caute împlinirea, ca fiinţă spirituală. Omul nu poate trăi singur, el se împlineşte numai alături de sufletul pereche, prin taina nunţii. Încă de când se naşte, prin toate acumulările sale, spre aceasta năzuieşte, ca să împlinească legea firii şi armonia universală. De aceea, nunta a devenit un eveniment major al existenţei umane, şi-a păstrat nealterate valenţele spirituale, iar mirii devin, cel puţin pentru o noapte, centrul lumii, împăraţii care întemeiază o nouă împărăţie: familia. Astfel, nunta este cel mai grandios spectacol din existenţa umană, şi trebuie marcat ca atare. Mireasa poartă cunună pe cap, precum împărătesele, ilustrând împlinirea supremă a unui destin, recompensa unei încercări existenţiale. „Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească, al cărei simbol este cercul.” (Dicţionar de simboluri). Mireasa-Împărăteasă „simbolizează toate bogăţiile feminităţii, ideal, blândeţe, persuasiune, dar şi întreaga ei labilitate. Mijloacele ei de acţiune nu se adresează direct spiritului, ci afectivităţii: ţin de farmec mai mult decât de raţiune.” Dar miresele din Oaş mai au un semn distinctiv: părul împletit, în care şuviţele sunt îngemănate într-o reţea subtilă şi diafană, ce îi simbolizează proprietăţile, concentrându-i spiritual virtuţile sufletului. Cu greu am putea găsi o explicaţie a acestui obicei, eventual prin opoziţie: dacă în semn de doliu, femeile poartă părul larg despletit, împletirea ar putea sugera bucuria deplină, renunţarea la convenţiile destinului individual şi împlinirea destinului alături de cel ales. Dispunerea şuviţelor în jurul capului conferă o imagine a razelor soarelui, implicând forţa vitală dobândită în momentul acesta de supremă împlinire, ca imagine a legăturii indestructibile între cele două fiinţe care se iubesc şi îşi unesc destinele într-unul singur şi de nespărţit, ca pecete a legământului pe viaţă. În plus, la oşeni, părul este un element de podoabă, de demnitate şi libertate; până nu de mult, bărbaţii purtau părul în plete, căzute pe umeri, şi „rătunzate”, element ce completează simbolistica împletirii părului la mirese.
Relevând acest ritual ca o componentă distinctă care alcătuieşte matricea spirituală a Ţării Oaşului, Mihaela Grigorean întreprinde un demers substanţial despre „rânduiala împletitului – o cosmologie a Frumuseţii în Ţara Oaşului”. Rezultatul este această carte fascinantă, pe care o parcurgi cu reală încântare şi uimire, cu nerăbdare dar şi cu teama ca această vrajă care te cuprinde să nu se risipească prea repede. Este bucurie curată şi nemărginită ceea ce ne dăruie, şi nu ştii ce să admiri mai mult: frumuseţea de neegalat a fotografiilor, sau farmecul neasemuit al textului.
Ştefan Haiduc
Împletitul Miresei în Țara Oașului – între unitate, diversitate și continuitate
Mihaela Grigorean vine din vechiul ținut al ausonilor, aducând cu ea sfioșenia unui timp aflat la începuturile sale, reînnoit, reactualizat azi, în chip simbolic, de mâna făcătoare de minuni a Femeii ce a cuprins necuprinsul în semne și simboluri sacre, care toate deapănă încă, molcom, povești din Țara Zeilor. Tocmai de aceea periplul scriitoarei – în continuă căutare și reinventare - prin universul oșenesc „măsurabil și incomensurabil” , ne aduce „înlăuntrul fenomenelor, mereu înlăuntrul fenomenelor” cum ar spune Nichita, în călătoria noastră ritualică spre Obârșii, pe calea Rânduielii, a Rândului, Rostirii și Rostului. Împletitul miresei în Țara Oașului – obicei atemporal ce vine înspre noi din „Timpul pur, puternic și sacru” [1] – aduce în lumea noastră, eresuri, credințe și gesturi primordiale, sugerând imaginea Ursitoarei Cosmice împletind anotimpurile, ori țesând în fire nevăzute destinele lumii; tocmai de aceea cartea Mihaelei Grigorean sugestiv intitulată „Un periplu al Frumuseții în Țara Oașului – împletitul miresei” depune mărturie, într-un mod simplu, emoționant și deopotrivă tulburător despre Unitate și Continuitate, despre Statornicie, Rânduială, Rost și Priveghere, dar și despre Unitatea și lupta Contrariilor în lunga cale spre desăvârșire. N. Densușianu în „Dacia Preistorică” [2] amintește de Marea Zeiță Pelasgă, pe care statuetele descoperite în situri arheologice de pe întreg arealul țării, ne-o înfățișează – de obicei – stând pe un tron, îmbrăcată într-un costum caracteristic și azi, portului popular românesc, iar la picioarele Zeiței, drept simbol al puterii, stau Leii. În Oaș împletitul miresei – după o tehnică ancestrală transmisă din generație în generație - durează aproape 8 ore; în acest timp mireasa ține în brațe o pisică („ca să știe toarce ca pisica și să afle mereu drumul spre casă” – spun bătrânii) , iar la picioare are o secure, atribut al puterii, conferite ei Marii Zeițe Pelasge ca principiu dătător de viață.
Cartea Mihaelei Grigorean „este o pledoarie pentru a spulbera pe cât va fi cu putință, prin forța cuvintelor și a imaginilor, anumite prejudecăți legate de Țara Oașului ”, unde – spune atât de frumos autoarea – „e inspirat să călătorești în inima satelor pentru a ajunge la inima oamenilor, întorcându-ți privirea înăuntru, către inima ta…acolo unde nu mai e hotar”. Autoarea invită cititorul la un „ dialog cu propria conștiință” prezentând imagini din ”arhiva sufletească a Țării Oașului”, fotografii vechi și noi, vârste și ipostaze, crâmpeie de viață, de o frumusețe aparte, deschise „oricăror intuiții, trăiri, gânduri sau reflecții” menite să stârnească „frumusețea unui Univers Oșenesc, împletind constelații perisabile și eterne deopotrivă…”
Cartea Mihaelei Grigorean precum un cântec de nuntă – Arc peste Spațiu și Timp - ne întoarce simbolic în matrice, desființând bariera omului căzut în păcat; este un ritual ce suprimă hotarele timpului, permițându-ne nouă comunicarea directă cu Moșii noștri cei aflați la Obârșii.
Ana Cicio, scriitoare
[2] Vol 2, cap, ”Principalele divinități preistorice al Daciei”, ed Obiectiv, Craiova 2008