Termenul de "aphasie" a fost introdus pentru prima dată în literatura de specialitate de autorul francez Trousseau, cu toate că pierderea abilității de a folosi lmbajul s-a cunoscut încă de pe vremea lui Hippocrate, care folosea termenii de "aphosos" și "afasia".
Afazia poate să fie întâlnită în diferite situații etiologice: în accidentele vasculare cerebrale (ischemice sau hemoragice), în traumatisme cranioencefalice, tumori cerebrale etc. și de multe ori poate să fie mai gravă decât un deficit motor, pentru că, nefiind recuperată în mod parțial, afazia poate să ducă în câteva luni la tabloul unei demențe. De aceea se impune să fie cât mai repede posibil recuperată.
Examinarea clinică a unu pacient afazic trebuie să înceapă cu anamneza, care pe lângă datele generale este necesar să precizeze unele aspecte specifice (preferința manuală, limba maternă, limbi străine cunoscute, gradul de școlarizare, profesia, regiunea natală sau cea în care pacientul a trăit o perioadă lungă de timp), după care trebuie să se cerceteze: vorbirea spontană narativă, vorbirea provocată (interpretativă), vorbirea repetată, vorbirea automată, denumirea, examinarea elementară a funcției verbale receptive, examinarea ordinelor verbale, examenul Token test, examinarea grafiei spontan narative, grafia dictată, grafia copiată, lexia receptivă, examinarea ordinelor scrise și lexia expresivă.
Examinarea clinică cu testarea neuropsihologică trebuie să se compare cu tomografia computerizată cerebrală, pentru a se preciza topografia procesului patologic la nivel cerebral, raportat la forma clinică de afazie.
Prof. Univ. Dr. Adela Maria Moș