
Sunt interesante alegerile realizate de autor, în special poveștile culese de Petre Ispirescu. Este provocatoare această cale a versificării poveștilor și a transpunerii acestora în linie lirică, poetică. Este un demers demn de admirat, dificil, pe care Ioan Cosma îl parcurge parcă jucându-se, simțindu-se în mediul său și devine, pe parcursul cărții, ca un ghid care ne invită să pășim, alături de el, în această lume a magiei.
Volumul de poezii pentru copii Lumea de basm a copilăriei,minunat alcătuit de către domnul Ioan Cosma,ne îndeamnă să redescoperim copilul din noi prin calea poeziei, a versului, a cuvântului haric, prin și în sufletul pur de copil.
Existența noastră se desfășoară într o lume plină de angoase . Oare ce poate rămâne vindecător pentru această societate bolnavă , mai mult decât decât literatura? Și, oare, ce se poate descoperi mai pur, mai curat, mai înălțător decât lumea copilăriei? În această linie curativă se înscrie și prezentul volum de poezii pentru copii al domnului scriitor Ioan Cosma. El ne transpune în această lume inefabilă a copilăriei, prin cărțile sale, indicându ne drumul ce trebuie urmat , acela al existenței prin și în suflet de copil.
Astfel, prezentul volum de poezii pentru copii, sugestiv intitulat Lumea de basm a copilăriei , se constituie ca o recidivă frumoasă a autorului.