Meditațiile lui Florin Tamás depășesc preocupările și definiția clasică a eseului, fiind, mai degrabă, prin implicarea puternică a eului auctorial, transpunerea unei hărți inițiatice concepută spre a trezi, incita, provoca omul contemporan, blocat adesea în clișee, inhibiții, frica de a se autocunoaște. (...) Scriitorul construiește pe parcursul a mai multor capitole, într-o surprinzătoare progresie, o meditație asupra sensului divin al existenței umane, aceasta fiind revelația ultimă dincolo de pragul inițiatic al morții fizice individuale, a luminii necreate, condiționată de credință creștină, iubire și de asumarea personală, tenace, a cărții "Urmarea lui Christos". (...) Introvertit și cu senzorii împlântați parcă într-o prelungită vârstă a uimirilor fecunde, autorul român scrie într-un registru de interferență a speciilor literare, eul său se devoalează implicit în actul scrierii – într-o paletă afectivă bogată.(...) Identificăm un text cu zone de filosofie, teologie, metaforă, mit, aforism, dar farmecul lecturii rezidă în îmbinarea fără fisuri aparente, a părților, prin flexibilitatea discursului, dozarea între concepte și metafore, permeabilitatea textului fiind asigurată de precizia stilului.
Tatiana PANAITESCU
"Viaţa nu e decât o secundă care pare lungă de câteva decenii. În realitate însă, de mult sunt dincolo, pe tărâmul fără margini. Am impresia că încă nu am păşit în lumea cealaltă, fiindcă privesc încă înapoi, spre vieţişoara pământească lăsată în Timp. Îmi trăiesc viaţa fără să ştiu că doar îmi retrăiesc amintiri din Timp. Îmi este dor de viaţa pe care am lăsat-o acolo, în trecere, pe o mica planetă, pe un punct albastru. Când nu mă voi gândi cunostalgie la viaţa aceasta, mă voi întoarce în prezentul etern."
(Sfârșitul amintirilor)
"Moartea este odihnă binecuvântată în comparaţie cu viaţa eternă. Dar oare eternitatea morţii, a somnului din care nu există trezire, e mai bună decât viaţa veşnică? Din două rele, să-l alegem pe cel mai mic. E la fel de dureros să fii sau să nu mai fii tu însuţi în vecii vecilor. Dacă viaţa eternă este infinit mai lungă decât viaţa pământească, şi fericirea din ea trebuie să fie infinit mai mare decât toate fericirile pământeşti laolaltă."
(Eternitatea)