George Nechiti din Feldru - păstrător de comori

Produsul nu este in stoc
ISBN:
978-606-730-004-8
Format:
B5
Nr. pagini:
246
Array
55,00 lei

Descriere

Satul românesc trece astăzi printr-o perioadă prelungită de redefinire culturală. Şi ca de-atâtea ori de-a lungul istoriei, în astfel de momente se caută repere, se face apel la valori care au rezistat timpului.

Fiecare comunitate rurală are o moştenire culturală cu trăsăturile sale specifice, pe care o pune în valoare sub diferite forme. Înfiinţarea muzeelor săteşti, realizate de instituţii publice locale, găzduite de şcoli, cămine culturale sau spaţii puse la dispoziţie de primării, nu sunt unicele modalităţi ale acestui domeniu, ci au apărut şi numeroase persoane care, dominate de această pasiune irezistibilă, şi-au transformat casele de locuit în adevărate comori etnografice. O asemenea iniţiativă, cu largi rezonanţe în lumea muzeistică, au încercat-o cu sorţi de izbândă un mare pasionat al etnografiei, George Nechiti şi familia sa din comuna Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Obiectele de patrimoniu ale acestui muzeu prilejuiesc oricui o călătorie în timp, o posibilitate de a ajunge faţă în faţă cu înaintaşii noştri, de a confrunta capacităţi creatoare, idei sau sentimente. Este un spaţiu de împăcare cu sine şi cu generaţiile de dinainte şi de mai târziu.

Despre acest om şi familia sa, despre muzeul care i-a devenit ,,un copil de suflet’’, a întreprins o pertinentă prezentare în lucrarea sa scriitorul Ioan Mititean, omul ancorat prin idei novatoare în realităţile vremii. Lucrarea domniei sale ,,George Nechiti – păstrător de comori’’ este o cercetare atentă asupra fenomenului muzeistic, pune în valoare complexitatea activităţii de muzeograf pe care o îndeplineşte un asemenea om, fără studii de specialitate, dar dornic de a păstra şi conserva tot ceea ce este valoros, făcând prin activitatea sa un adevărat serviciu comunităţii din care provine. Este o lucrare scrisă cu mult suflet, ce scoate în evidenţă efortul deosebit pe care l-a depus George Nechiti şi familia sa, ani la rând, pentru a realiza această ,,instituţie culturală’’ care, prin ceea ce ne prezintă, creează emoţii încă de la intrarea în prima încăpere. Şi nu este singura care îţi pune curiozitatea la încercare, ci multe altele, special amenajate la mansarda casei.

Cartea cuprinde un complex de amănunte referitoare la modul cum este organizat muzeul, compartimentele fiecărui domeniu etnografic, mulţimea exponatelor pe care le-a colecţionat, precum şi varietatea lor. Scrisă într-un stil atractiv, cu o frază plăcută şi bine nuanţată, lucrarea lui Ioan Mititean depăşeşte valoarea unui ghid muzeistic, este un almanah de suflet şi de informaţii care dă posibilitatea cititorului să se bucure de frumuseţea şi de bogăţia acestei comori, dar şi de îndemnul către toţi iubitorii de istorie şi de tradiţii de a-şi îndrepta paşii spre muzeul care s-a născut dintr-o pasiune de invidiat.

Prof. Mircea Daroşi

Reviews

Există încă recenzii pentru acest produs.