Cuvântul. Cuvântul e puterea mea și, în același timp, scutul meu. Prin cuvânt pot să le demonstrez că sunt deasupra lor şi că orizontul meu se întinde mai departe decât zona lor leneșă de comfort. De ce nu-mi iau inima-n dinți să o fac? Fiindcă mi-e teamă să nu dau greș. Mă îngrozește gândul că îmi voi dezamăgi propriile cuvinte, singurul meu critic și singura mea scăpare.
Astfel, cele două mari temeri ale mele se războiesc într-un conflict continuu, iar pe mine mă lasă în repaus. Această bătaie pe loc reprezintă suicidul inspirației care aduce, odată cu ea, talentul. Mi-am permis să îmi ignor chemarea și să îmi bat joc de ceea ce mi-a fost dat să sporesc. Am ales calea cea mai ușoară, în loc să mă abat pe poteci vestejite, ale căror buruieni îmi vor zgâria gleznele. În fața mea, din depărtare, s-a arătat triumfător castelul de piatră, care adăposteşte asupra sa întreg visul meu de-o viață – UN ROMAN