Octavian Morea s-a născut la Timişoara la 7 decembrie 1941, ziua atacului de la Pearl Harbour din Pacific. Mama lui este coristă la opera din oraş şi tatăl său este profesor de vioară. Părinţii fiind despărţiţi, e crescut de mama sa. Începe studiul violoncelului în oraşul său natal şi îl continuă la Cluj. La sfârşitul studiilor la Liceul de Muzică cântă ca solist Primul Concert de Violoncel în la minor de Saint-Saëns cu orchestra liceului sub bagheta profesorului Guttman Mihàly. Începe studiile la Conservatorul de Muzică „G. Dima” din Cluj şi le termină la Bucureşti în 1966.