Clepsidre înaripate

Produsul nu este in stoc
Editie:
1
ISBN:
978-606-730-404-6
Anul apariţiei:
2018
Format:
A5
Nr. pagini:
156
Array
25,00 lei

Descriere

Ideea publicării unui volum care să reunească creațiile literare ale unor autori români cu dizabilități face parte dintr-un proiect mai amplu pe care l-am început cu câțiva ani în urmă, motivată fiind de necesitatea dezamorsării mentalităților în privința capacității persoanelor cu nevoi speciale de a se intergra în societate și de a cotribui la bunul mers al lumii. Trist este că în societatea românească se poartă încă reflexele medievale în privința ideii de dizabilitate; revoltător este că, deși avem legi care acordă anumite drepturi persoanelor cu nevoi speciale, ele nu sunt respectate, dimpotrivă, sunt tratate cu dispreț, așa cum, de multe ori, cetățenii cu dizabilități sunt așezați la marginea societății și tratați ca atare.
În realitate, cea mai mare parte dintre ei au capacitatea de a-și depăși limitele și de a învinge prejudecățile, prin inteligență, perseverență și, de ce nu, prin creații literare remarcabile. Mărturie stau în acest sens creațiile celor 24 autori prezenți în această antologie.
Scena este deschisă, vă invităm, așadar, să dați cortina la o parte și să citiți, cu ochi critic sau cu îngăduință, micile bijuterii de poezie și proză pe care autorii din această antologie le-au așezat în lumina reflectoarelor literare și le-au pus cu sfială în brațele cititorilor care vor avea curiozitatea de a citi această carte.

LILIANA MOLDOVAN

Reviews

Există încă recenzii pentru acest produs.

Cos cumparaturi

 x 

Coş gol

Filtru

Autori