„Deşi consistent impregnată cu elemente provenind din mitologie (creştină în speță, dar şi greco-romană ori exotică), lirica profesată de Lucia Sav nu e circumscrisă religiosului propriu‐zis, aspirația acestei poezii se orientează, mai curând, spre o religie a frumosului, astfel că hieratismul imaginilor deține o funcție mai degrabă decorativ‐estetizantă, decât revelatorie.
Tăietura concisă a versurilor, şlefuirea obstinată, pândită de o anume răceală a emoției, ținteşte spre rigoarea şi perfecțiunea cristalelor, împrumutând ceva din glacialitatea lor. În aceste condiții, tânguirea sufletului în carcera de gheață, adică în captivitatea forme-lor artistice auto‐impuse, se lasă anevoios desluşită sau e pe cale să amuțească.
Dimpotrivă, atunci când tributul, pe care ochiul învins de frumusețe îl plăteşte, este retras, când locul himerei estetizante este luat de Cel care întruchipează, deopotrivă şi deodată, Binele, Adevărul şi Frumosul, asistăm la un triumf al lirismului învestit cu însemnele sacrului (revarsă în lume binecuvântare / Delta de frumusețe, armonie şi har) ori la un triumf al confesiunii cu implicații existențiale autentice.
Dan DAMASCHIN