Ne pregătim să comemorăm anul viitor, 150 de ani de la trecerea în eternitate a Eroului Naţional, Avram Iancu. Peste alţi doi ani vom sărbători Bicentenarul naşterii sale. Este mo-mentul potrivit să analizăm ce a făcut posteritatea după 1872 pentru marele erou? Cum i-a cinstit faptele de arme, persona-litatea, jertfa sa pentru binele neamului românesc, pentru libertatea, dreptatea şi fericirea românilor.
Dacă în timpul vieţii sale contemporaneitatea l-a iubit, admirat, găzduit şi cântat; luptând şi murind alături de el, pentru a-i îndeplini visurile de libertate şi dorinţa de fericire pentru neamul său, posteritatea nu s-a lăsat mai prejos şi, admirându-l şi cinstindu-l mereu, aşa cum se cuvine, au împlinit aproape toate dorinţele şi aspiraţiile eroului de a-şi vedea naţiunea fericită. Este un obiectiv strategic, valabil şi azi.
La mai puţin de 100 de ani de la naşterea sa şi la mai puţin de 50 de ani de la moartea sa, în 1918 neamul său de moţi îşi câştigă libertatea, demnitatea şi unitatea prin înfrângerea şi desfiinţarea imperiului austro-ungar, răzbunând umilinţele îndurate de erou din partea împăratului Franz Joseph.
Ce mai frumoasă recunoştinţă putea fi adusă eroului decât împlinirea idealului său arzător de dreptate, libertatea şi demnitate a românilor transilvăneni. Ce mai frumoasă cinstire putea fi adusă Eroului Naţional Avram Iancu şi înaintaşilor lui, Horea, Cloşca şi Crişan, decât înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, a tuturor provinciilor româneşti în România Mare? Nu cred că poate exista o altă recunoştinţă mai frumoasă, decât aceea a Unirii românilor într-un stat naţional unitar, independent şi suveran, un stat al tuturor cetăţenilor săi, indiferent de religie, etnie sau sex, cu drepturi egale şi în-datoriri similare, fără privilegii şi drepturi speciale.
Şi nu numai atât. De-a lungul celor peste 100 de ani de la împlinirea idealurilor lui Avram Iancu, posteritatea i-a cinstit cum se cuvine faptele şi i-a împlinit testamentul.
Prof. Tiberiu GROZA