
Dan M. Seid
S-a născut în 1987. A avut o copilărie minunată, iar dragostea pentru cărți e datorată mamei sale, care îi citea în fiecare seară povești după povești. Înainte de liceu a început deja să cocheteze cu scrisul, mai mult în joacă, dar imediat a prins drag de frumusețea și puterea cuvintelor scrise.
Primul roman, Groapa, clipe tăcute, clipe răpuse a prins contur în anii liceului și a fost publicat în 2012, fiind debutul autorului în universul literaturii. În decembrie 2014 apare Băiatul fără lacrimi, vol.1. Urmează o pauză destul de lungă de 6 ani în care și-a finalizat studiile universitare, luându-și diploma de inginer. În tot acest timp a și scris, terminând de curând volumul 2 din seria fiction Băiatul fără lacrimi.
Alte proiecte pentru viitorul apropiat:
O reeditare a romanului Groapa, clipe tăcute, clipe răpuse;
O nouă serie Non-Fiction, cu prima carte aproape terminată;
Volumul 3 din Băiatul fără lacrimi;
O poveste horror de tip jurnal postapocaliptic.