„Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute și noi zburăm” (David ps. 90:10).
Recitesc aceste ultime fraze și mă agăț de unele ziceri ce devin, întâi colac de salvare pentru a înota în apele senectuții ce par liniștite, deși sunt bântuite de curenți din neștiute adâncimi. Alte expresii, sau poate una și aceeași expresie devine trambulină, destul de înaltă pentru ca săritura să aibă suficientă forță în strădania de a pătrunde cât mai adânc în tainicele ape ale senectuții. Iată expresia „vârstă înaintată” mă provoacă spre întrebarea: înaintată, ori înaintare spre ce? La această întrebare, aviatorul-pro-fesor Pop Andrei, aflat acum (momentul scrierii acestei cărți) la vârsta de 97 de ani „călărind” pe 98, cum spune o vorbă populară, ar răspunde fără ezitare că direcția înain-tării sale anevoioase este spre moarte, pe care o așteaptă ca pe o scăpare de povara ultimilor ani de viață.