Refugiul din imanent este calea spre libertate. Romanul Iuliei-Florentina Paciurea este mai degrabă o expresivă și tainică călătorie înspre cunoașterea de sine, decât o carte beletristică clasică dedicată aventurii. Dincolo de titlul atrăgător și provocator – „Apă plată cu lămâie. O călătorie în Amazonia” –, care incită la o acțiune exteriorizantă, în realitate romanul Iuliei-Florentina Paciurea este povestea alertă a tinerei jurnaliste Allison, de la un trust de presă din Seattle (SUA). Marea metropolă americană, „frumoasă” ca vremea ploioasă, reprezintă contrastul vieții în ochii unei tinere jurnaliste însetate de soare și, mai ales, de o viață minunată. Într-o lume unde viața pare perfectă, jurnalista Allison își redescoperă interiorul participând la o aventură imprevizibilă tocmai în jungla amazoniană. Aici descoperă că per¬fecțiunea nu este... perfectă.
Încă de la început, pe această cale inițiatică, tânăra Allison își descoperă iubirea, pe misteriosul Tom, un bărbat care îmbină armonios bărbăția aventurii cu tandrețea. Planurile se interferează, iar aventura declanșează resorturi magico-inițiatice cauzate de un accident de avion, pe malul fluviului Amazon, într-un loc unde triburile necunoscute, venite parcă dintr-o istorie milenară, se întâlnesc cu visele supraviețuitorilor. Povestea de aventură nu este despre pățaniile specifice luptei pentru supraviețuire, ci scena cinematografică a întrepătrunderii dintre real și imaginar. E și o poveste legată de magic. Tatuajul lui Allison este corespondentul arhetipului unei lumi misterioase care nu vrea să dispară odată cu civilizația.
Bineînțeles că doar iubirea este calea și soluția autoarei, prin care vine salvarea, atât a grupului, cât mai ales a sufletului unei tinere răsfățate provenite din ploiosul Seattle.
Romanul este scris alert, într-un stil cinematografic, ce amintește de filmul „Indiana Jones”, iar autoarea ne oferă surprize la fiecare pagină. Allison se salvează doar prin cunoașterea de sine. E drumul ce poate fi parcurs doar cu inima.
Mara este personajul feminin în ochii căruia Allison își agață toate speranțele. Este contraponderea dintre arhetip și modern, care nu se exclud, ci construiesc un eșafodaj al unei lumi care nu trebuie să uite ceea ce reprezintă.
Romanul poate părea o transcriere literară a unui serial cinematografic de la o televiziune populară, dar în realitate este despre esențe, nu forme, pentru că paharul cu „apă plată cu lămâie” nu te ajută în jungla amazoniană și nici în jungle urbană. Cele două „jungle” se întrepătrund, iar Allison realizează în final aceasta și alege evadarea prin iubire în arhetip, singura cale care aduce libertatea, doar atunci când te cunoști pe sine. Publicitatea trustului de presă și viața „perfectă” nu mai sunt de ajuns pentru Allison, care transmite cititorului, prin autoare, că trebuie să-și schimbe viața prin alegerea libertății de a fi pur și simplu.