Volumul “Amurg îndepărtat” semnat de Sandu Cătinean din Bonţida, adaos de nume ce pare a-l înnobila, ne introduce într-o lume frământată a sufletului în care trăiri, întrebări, răspunsuri rostite fie coşbucian, fie într-o respiraţie eminesciană, fie în zbaterea fină a ţesăturii folclorice şi chiar a versului alb, curg într-o călătorie de poveste prin ţinutul de basm al naturii.
Volumul ar putea fi alcătuit din mai multe cicluri. Astfel am parcurge poemele cu caracter memorial în care imaginaţia poetului aduce în prim-plan amintirea mamei, poem care deschide volumul: “Floarea de pe câmpuri”. În împletirea fină de flori, câmp şi mireasmă de fân poetul rătăceşte întorcându-se spre lumea copilăriei în care chipul mamei îi readuce pace, linişte, “prin această lume sumbră”.
Rodica Scutaru-Milaş