Călin Pop- între a fi și a deveni Atunci când, aflându-mă la o vârstă fragedă, am auzit discutându-se pentru prima dată despre cele două metafore argheziene- "slova de foc" si "slova faurită", n-am înțeles și nu înțeleg nici astăzi pe de-a-ntregul, care e proporția optimă pentru un mariaj creativ de succes. Dar apoi am fost martora acestui melanj în ascensiunea lui Călin Pop și am înțeles mai bine cum stau lucrurile. Daca deții în intimitatea minții și a sufletului slova de foc, cea făurită îi va deveni tovarășă de drum, mai repede sau mai târziu. Sub auspiciile slovei de foc și-a început domnul Pop cariera artistică, iar slova făurită e un rezultat al celui ce a devenit astăzi poetul în discuție. Surprinzătoare în volumul "Albatrosul voiajor" nu este atât tematica diversificată a poeziilor, rezultat al unui efort constant și de necontestat, ci ușurința cu care artistul mânuiește paleta expresivității limbajului. Deși la nivelul simbolisticii și al prozodiei nu trece neobservată amprenta moderniștilor Bacovia și Blaga, poeți extrem de apreciați de către artistul nostru încă din perioada studiilor preuniversitare, influența acestora nu mai este la fel de pregnantă ca în primele volume ale poetului. Călin Pop încearcă și reușește cu acest volum să depășească epigonismul prin capacitatea din ce în ce mai convingătoare de a metaforiza. Nu cred că la ora actuală se mai pune problema dacă tânărul nostru poet și-a găsit menirea sau nu. Întrebarea este ce ar trebui să mai facă pentru a excela. Cunoscându-l îndeaproape, aș îndrăzni să spun că doar timpul mai are un cuvânt de spus în desăvârșirea lui ca poet. Alegând să sară peste niște etape ce poate la timpul lor nu ar fi trebuit ignorate, lui Călin Pop îi rămâne acum doar să aștepte ca timpul să-i ofere suficientă experiență de viață pentru a pătrunde și mai bine esența lucrurilor pe care vârsta nu îi permite să o înțeleagă pe deplin. Viitorul îi surâde poetului, iar dacă ar fi să intuiesc devenirea acestuia, aș spune că expresivitatea căreia d-l Pop îi acordă acum atâta importanță, va fi dublată de la un moment dat de o reflexivitate poetică, asemeni leoaicei tinere stănesciene ce se metamorfozează într-una arămie, "cu mișcările viclene". Dar viclenia poetică, asemeni vicleniei în iubire, se naște doar în timp și doar timpul va demostra dacă cuvântul-lumină a pătruns suficient de adânc în piatră pentru a dăinui întru posteritate.
Annamaria Groza