Omul trece prin multe experiențe în urma cărora are de învățat, de suferit sau măcar de luat aminte. Iar unele dintre ele îi marchează definitiv existența, reușind chiar să o schimbe radical. Nu știu cum se face, dar experiențele nefericite sunt ținute minte mai multă vreme, probabil pentru că sunt mai intense și urmele lor se șterg mai greu. Se întâmplă, însă, și excepții, sunt situații în care experiențele nefaste dau putere nebănuită de a merge mai departe, de a face mai mult în viață decât s-ar părea că ar fi posibil. Senzația că nu are nimic de pierdut declanșează resorturi interioare extraordinare și permite omului să încerce mai mult, să îndrăznească, să spere, să fie convins că se poate.
De astfel de experiențe a avut parte și autoarea volumului de faţă, viața i-a dat încercări greu de gestionat pe care doar o fire luptătoare le poate accepta, înțelege și depăși. Mai mult, Nicoleta Ioana Cremine (Chiş) s-a ridicat deasupra condiției de persoană care are de luptat cu boala și cu mentalitatea unor persoane care au reușit să o demoralizeze și s-a dedicat înfăptuirii propriilor aspirații.
Ioan PETRUŢ