Frânturi desprinse din iubire

Produsul este în stoc
Editie:
1
ISBN:
978-606-730-283-7
Format:
13x20
Nr. pagini:
120
25,00 lei

Descriere

Douăzeci şi şapte de texte în versuri, unele lansate în perioada liceană, precum şi altele, nepublicate până acum. Acestea din urmă nu sunt altceva decât fragmente de gând şi emoţie, care deschid cărările ce duc la sufletul care cunoaşte, analizează şi dezvăluie cu sensibilitate şi sinceritate inocentă diversele stări ale îndrăgostitului.
Volumul de faţă cuprinde şaptesprezece texte în proză, care nu sunt altceva decât şaptesprezece meditaţii de tip conceptualist. Tânăra creatoare ni se descoperă la vârsta când sentimentele eliberează energiile fiinţei şi le transformă în creaţie artistică. Înţelegem că ea poate să scrie cu talent şi sensibilitate despre adevărurile la care a ajuns. Concepte ca: dăruire, fericire, speranţă, timp, destin, alături de iubire, sunt parte dintr-o construcţie unitară şi devin liniile ei de forţă.
Textele sunt pline de prospeţime şi ne îndeamnă la reflexie, mai bine spus - vorbesc despre un mod de a trăi în iubire. Concluzia unui suflet curat, cum este Emma, ar fi că fericirea nu trebuie căutată altundeva, decât în mâinile şi în gândurile noastre.

Violeta FIZEŞAN

Reviews

Există încă recenzii pentru acest produs.